Chiftele de cartofi cu sos de ardei

Printeaza

O reteta de chiftele de cartofi cu sos de ardei din: cartofi, oua, ardei gras, ulei de masline extravirgin, seminte de fenicul, usturoi, cimbru, sare si piper.

Ingrediente:Chiftele de cartofi cu sos de ardei

  • 5 cartofi albi mari
  • 2 oua
  • 1/2 ardei gras rosu
  • 1 /2 ardei gras verde
  • 1/2 ardei gras galben
  • 4 linguri ulei de masline extravirgin
  • 1 lingura seminte de fenicul (sau de marar)
  • 2 catei de usturoi
  • 1/2 lingurita cimbru uscat
  • sare
  • piper

 

Mod de preparare:

Spală ardeii, curăţă-i de seminţe şi de filamentele albe din interior, apoi taie-i mai întâi fâşii subţiri, apoi cubuleţe foarte mici. Incălzeşte uleiul într-o crăticioară, pune usturoiul cu coajă zdrobit, ardeii, sare şi piper, după gust, şi căleşte-i. Presară seminţele de fenicul (sau de mărar) şi amestecă, ţinând totul la foc mic, în aşa fel încât uleiul să nu se încingă prea tare.

Curăţă cartofii şi taie-i felii foarte subţiri (sau dă-i pe răzătoarea cu ochiuri mari). Pune-i într-un castron şi încorporează ouăle, cimbrul, sare şi piper, după gust. Amestecă ingredientele cu furculiţa şi lasă compoziţia să se odihnească 5 minute.

Stoarce cartofii cu mâna pentru a îndepărta lichidul pe care l-au lăsat în castron. încinge o tigaie mică unsă cu foarte puţin ulei. Pune câte o lingură cu vârf de compoziţie în tigaie şl aplatizeaz-o, formând chiftele mici şi rotunde. Prăjeşte-le câte 2 minute pe fiecare parte, până când devin aurii, apoi aşază-le într-o tavă din metal.

Dă-le la cuptor câteva minute pentru a-şi termina coa¬cerea şi serveşte-le acoperite cu sosul de ardei cu seminţe de fenicul.

Chiftele de cartofi cu sos de ardei

Chiftele de cartofi cu sos de ardei

Pofta buna!

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.