Cotlet de porc cu piure de telina
PrinteazaO reteta delicioasa de cotlet de porc cu: ceapa, morcov, ulei, radacina de telina, compot de caise, frisca, usturoi, unt, condimente, sos de soia, vin rosu, miere.
- 600 g cotlet fara os
- 1 ceapa mare
- 1 morcov mare
- 2 linguri de ulei
- 1 kg radacina de telina
- compot de caise
- 100 ml frisca
- 6 catei de usturoi
- 80 g unt
- 1 lingurinta condimente
- 4 linguri ketchup
- 50 ml sos de soia
- 50 ml vin rosu
- 1 lingurita miere
Mod de preparare:
Cureţi şi pisezi usturoiul, adaugi condimentele, sosul de soia, ketchupul, vinul roşu şi mierea. Tai cotletul în bucăţi potrivite şi le treci prin acest amestec, acoperi şi laşi la frigider pentru o noapte.
A doua zi, tai ceapa şi morcovul bucăţi şi le pui în tavă. Scoţi carnea din saramură şi o scurgi (păstrezi saramura), apoi o pui în uleiul încins să se prăjească. Când e bine făcută, o scoţi şi o pui în tavă deasupra zarzavaturilor.
Adaugi puţină apă şi dai la cuptor pentru 50 de minute, între timp, cureti ţelina, o tai bucăţi şi o fierbi în apă atât cât să acopere compoziţia, cu puţină sare. Când e fiartă, o strecori şi adaugi 40 g unt, frişca şi bateti cu mixerul până devine cremoasă.
Scurgi compotul de caise şi pui zeama la încins cu restul de unt. Scoţi carnea din tavă după ce s-a pătruns bine, o aşezi pe un platou şi o feliezi. Amesteci saramura cu sosul în care s-a prăjit carnea şi pui la încins. Strecori şi pui peste friptură. Serveşti carnea cu piure de ţelină şi caise din compot.
Cotlet de porc cu piure de telina
Pofta buna!