Taiţei din făină de fasole
PrinteazaAceşti taiţei foarte subţiri, gelatinoşi, care se fac din boabe de fasole mung măcinate sau din făină de fasole mung, se folosesc adesea pentru prepararea supelor chinezeşti, dar şi la mâncăruri, la salate, deserturi şi chiar la băuturi.
Inainte de a-i folosi, aceşti taiţei trebuie ţineţi în apâ fierbinte aproximativ 7 minute, astfel încât să se înmoaie şi să devină alunecoşi, elastici şi translucizi. Datorită aspectului lor, ei sunt cunoscuţi şi sub alte denumiri, precum „taiţei de celofan”, „taiţei argintii” sau „vermicelli chinezeşti”.
Chiar dacă nu au nici un gust, ei absorb cu uşurinţă aromele sosurilor sau ale supelor. Tăiţeii uscaţi pot fi prăjiţi în baie de ulei, formând o garnitură crocantă. Indiferent cum sunt prăjiţi, tâiţeii din făină de fasole mung trebuie tăiaţi sau rupţi.
Japonezii fac şi ei nişte tâiţei subţiri, numiţi harusame sau „vermicelli de orez”. De asemenea, în bucătăria coreeană se prepară nişte taiţei dulci, foarte subţiri, făcuţi din amidon extras din cartofi simpli sau din cartofi dulci, care pot fi folosiţi exact ca şi taiţeii chinezeşti.
Foarte tare, imi plac taiteii astia