Sosuri: Cremă englezească
PrinteazaO reteta de crema englezeasca din: lapte, betisor de vanilie, galbenusuri si zahar tos. Un sos cremos, cu o consistenţă uşoară, care se aromează tradiţional cu vanilie. Serviţi-l fierbinte sau rece, ca garnitură la orice tip de desert, precum piersicile.
- 250 ml lapte
- un beţişor de vanilie, tăiat în lungime
- 3 gălbenuşuri
- 30 g zahăr tos
Mod de preparare:
Turnaţi laptele într-o cratiţă adâncă, cu fundul dublu, la foc mediu. Curăţaţi seminţele de vanilie şi adăugaţi-le în lapte, împreună cu beţişorul. Daţi în clocot şi lăsaţi aroma de vanilie să se difuzeze în lapte. Luaţi cratiţa de pe foc.
Intr-un castron, bateţi cu o lingură de lemn gălbenuşurile şi zahărul, până când se deschid la culoare şi se îngroaşă. Turnaţi laptele fierbinte şi bateţi bine. Turnaţi această compoziţie într-o cratiţă curată şi fierbeţi-o la foc foarte mic timp de cinci minute, bătând continuu, până când începe să se îngroaşe şi aderă la dosul unei linguri.
Dacă amestecul devine prea fierbinte, luaţi cratiţa de pe foc câteva secunde, continuând să bateţi. Nu lăsaţi amestecul să fiarbă. Strecuraţi-l într-un vas şi scoateţi beţişorul de vanilie. Dacă serviţi crema rece, lăsaţi-o să se răcească înainte de a o refrigera. Pentru a o reîncălzi, mutaţi-o într-un vas termorezistent sau într-o farfurie adâncă şi aşezaţi-o deasupra unei cratiţe cu apă fierbinte, amestecând continuu şi având grijă să nu o înfierbântaţi excesiv.
Această cremă se poate păstra la frigider maximum trei zile, într-un recipient etanş.
Preparaţi cu mare grijă compoziţia de bază. Dacă măriţi focul prea tare, compoziţia se va prinde prea repede de marginile cratiţei şi se va coagula, deoarece gălbenuşurile se vor coace şi se vor transforma în „omletă”. Sosul poate fi salvat adăugând un strop de lapte rece şi bătând rapid cu telul, fapt ce va scădea temperatura compoziţiei şi va preveni coagularea sa. Dacă sosul s-a coagulat, apoi a fost salvat astfel, el poate rămâne cu unele cocoloaşe şi va trebui strecurat înainte de folosire.
Varinate:
Aromaţi sosul utilizând lichior sau esenţă de cafea, sau puneţi în gălbenuşuri două picături de esenţă de vanilie în loc de beţişorul de vanilie.
Crema de fistic
Adăugaţi o lingură de pastă de fistic sau de seminţe de fistic mărunţite, pasate într-un mixer sau cu pisălogul într-un mojar. Amestecaţi fisticul în cremă câtă v/erae aceasta este călduţă.
Crema de cafea
Dizolvaţi o lingură de cafea instant într-o linguriţă de apă fierbinte, lichior kahlua, sau creme de cagao (un lichior dulce, brun sau incolor, aromat cu boabe de cacao şi vanilie, n. red.) şi adăugaţi-le în crema călduţă. Puteţi utiliza şi cafea espresso sau cafea turcească.
Crema de castane
Adăugaţi o lingură de piure de castane îndulcit. în acest caz, reduceţi la 20 g cantitatea de zahăr din compoziţia de cremă englezească.
La ce se foloseste sosul asta?