Prăjitură pufoasă de lămâie

Printeaza

O reteta de prajitura pufoasa de lamaie din: zahar brun, oua, suc si coaja de lamaie, amidon, unt, extract de vanilie, oua, zahar brun, faina si albusuri.

Ingrediente:Prăjitură pufoasă de lămâie

pentru crema de lamaie:

  • 220g de zahăr brun
  • 3 ouă
  • sucul de la 4 lămâi, coaja rasă fin de la 1 lămâie
  • 1 lingură de amidon
  • 40g de unt
  • 1 linguriţă extract de vanilie sau seminţele de la un baton

pentru blat:

  • 4 ouă
  • 100g de zahăr brun
  • 100g de făină, amestecată cu 1 linguriţă de praf de copt
  • coaja rasă de la 1 lămâie

pentru bezea:

  • 4 albuşuri
  • 250g de zahăr brun

 

Mod de preparare:

Pentru crema de lămâie, se pun într-o cratiţă zahărul, ouăle şi coaja de lămâie şi se mixează ţinând vasul pe un foc foarte mic, până se dizolvă tot zahărul. Se amestecă puţin suc de lămâie cu amidonul, până se formează o pastă, şi se adaugă în cratiţă, împreună cu restul de suc de lămâie şi cu untul. Se mixează în continuare, ţinând cratiţa pe focul foarte mic, până când crema începe să se îngroaşe.

Se adaugă vanilia amestecând, se transferă totul într-un bol şi se acoperă cu folie alimentară. Se lasă la răcit.

Se unge cu ulei şi se tapetează cu hârtie de copt o formă de prăjitură de 25cm diametru. Se încălzeşte cuptorul la 180º C/gaz 4. Pentru blat, se bat ouăle şi zahărul cu mixerul cel puţin 5 minute, până se obţine o consistenţă foarte densă. Se cerne deasupra făina şi se încorporează cu grijă, împreună cu coaja de lămâie, păstrând cât mai mult aer.

Se toarnă compoziţia în forma de prăjitură şi se nivelează. Se dă la cuptor 30 de minute, până când creşte şi devine aurie. Se lasă la răcit 5 minute, se scoate din formă şi se lasă la răcit pe un grătar.

Se încinge cuptorul la 200ºC/gaz 6. Se aşază blatul pe o tavă şi se unge cu crema de lămâie. Se face bezeaua bătând cu mixerul albuşurile cu jumătate din cantitatea de zahăr până când se formează vârfuri care se ţin singure. Se adaugă restul de zahăr şi se bate în continuare, până când compoziţia devine foarte băţoasă. Se acoperă întreaga prăjitură cu bezea, în strat compact. Se dă la cuptor 8 minute, până când bezeaua devine aurie pe alocuri.

Se lasă la răcit 10 minute, apoi se dă la frigider o jumătate de oră înainte de a o servi.

Prăjitură pufoasă de lămâie

Prăjitură pufoasă de lămâie

Pofta buna!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.