Chiftelute cu sos de rosii
PrinteazaChiftelute cu sos de rosii din: carne tocata, oua, ceapa, usturoi, paine, lapte, marar, patrunjel, sare, piper, ulei, pasta de rosii, morcov, amidon alimentar, supa de carne, vin alb, usturoi si otet de vin.
pentru chiftele
- 600 g carne tocata (amestec vita cu porc)
- 2 oua
- 1 ceapa
- 2 catei de usturoi
- 2 felii de paine
- 4 linguri lapte
- marar
- patrunjel
- sare
- piper
- ulei pentru prajit
pentru sos:
- 4 linguri pasta de rosii
- 1 morcov mare
- 1/2 lingura amidon alimentar
- 250 ml supa strecurata de carne sau legume
- 1/2 pahar de vin alb
- 1 ceapa potrivita
- 1 foaie de dafin
- 2 catei de usturoi
- 2 linguri ulei
- 1 lingura otet de vin
- 1 lingurita zahar
- sare
- piper
Mod de preparare:
Amesteci carnea tocată cu pâinea înmuiată în lapte şi stoarsă, ceapa tocată mărunt, usturoiul zdrobit, ouăle, mărar, pătrunjel, sare şi piper, după preferinţă. Modelezi chifteluţe rotunde, nu foarte mari, pe care le prăjeşti în ulei bine încins. Le scoţi apoi pe şerveţele absorbante şi le păstrezi calde.
Separat, rumeneşti uşor în ulei căţeii de usturoi necurăţaţi de coajă, dar zdrobiţi cu lama unui cuţit, apoi îi scoţi. In locul lor căleşti câteva minute ceapa tocată mărunt şi morcovii tăiaţi cubuleţe mici sau daţi pe răzătoarea mare. Adaugi supa strecurată de carne sau legume şi laşi să fiarbă până se înmoaie.
Adaugi pasta de roşii amestecată cu amidonul, oţetul, foaia de dafin, zahărul, sare şi piper, după gust. Laşi să fiarbă până începe să se îngroaşe. Introduci în sosul preparat chiftelele, adaugi vinul alb şi le laşi să clocotească încă 2-3 minute pentru a se îmbiba bine de sos şi pentru a se combina aromele. Le serveşti calde.
Chiftelute cu sos de rosii
Pofta buna!