Burger turcesc cu chipsuri de cartofi si sos chilii
PrinteazaBurger turcesc cu chipsuri de cartofi si sos chilii din: cartofi, ulei de măsline, carne macră tocată de curcan, pastă de curry roşu Thai, ceapă roşie, coriandru proaspăt, sare, piper, salata, mango, sos chilii dulce, suc de limeta
Ingrediente:
- 300 g cartofi sau 1 cartof dulce, mare
- 1 strop de ulei de măsline
- 200 g carne macră tocată de curcan
- 1 linguriţă cu pastă de curry roşu, Thai
- 1 ceapă roşie mică, curăţată şi tocată fin
- 6 linguri cu coriandru proaspăt, tocat
- sare şi piper
- 4 foi mari de salată
Pentru salsa:
- 1 mango mic, tăiat în cubuleţe
- 2 linguriţe cu sos chilii dulce
- sucul de la 1 limetă
Mod de preparare:
Preîncălzeşte cuptorul la 180°C.Taie cartofii în felii foarte subţiri. Tapetează cu foaie de copt 2 tăvi. Pune feliile de cartofi şi unge-le cu puţin ulei.
Coace-le timp de 15 minute, stropeşte-le iarăşi cu ulei şi coace-le timp de alte 15 minute, închide focul şi lasă-le în cuptorul cald 5 minute, pentru a deveni crocante.
Intre timp, amestecă carnea cu pasta de curry, jumătate de ceapă şi jumătate din coriandru. Asezonează şi modelează 4 burgeri. Lasă-i la rece până îi vei găti.
Stropeşte burgerii cu ulei şi prăjeşte-i timp de 3-4 minute pe fiecare parte, într-o tigaie.
Pentru salsa, într-un castron, amestecă mango tăiat în cubuleţe cu restul de ceapă şi coriandru, sosul de chilii şi suc de limetă, după gust.
Pune burgerii pe frunze de salată. Cu o lingură, toarnă salsa deasupra. Serveşte cu chipsuri de cartofi.
Burger turcesc cu chipsuri de cartofi si sos chilii
Pofta buna!