DIETĂ DE SLĂBIT: Cum poţi pierde kilogramele in plus in timpul verii

Printeaza

Dieta de slabitOuăle, cerealele integrale sau ciupercile sunt recomandate deoarece contribuie la arderea grăsimilor din organism. În timpul verii, tot mai multe persoane sunt preocupate de silueta lor şi au tendinţa să adopte regimuri alimentare pentru a pierde în greutate, susţin medicii nutriţionişti.

Potrivit experţilor, cele mai bune metode pentru a menţine o greutate normală şi pentru a arde caloriile sunt o alimentaţie echilibrată şi efectuarea de exerciţii fizice în fiecare zi.

Studiile de specialitate au demonstrat că unele alimente determină o ardere mai rapidă a grăsimilor, fiind recomandată includerea acestora în dieta zilnică. Astfel, alimentele bogate în proteine şi fibre, precum ouăle, cerealele integrale sau ciupercile sunt recomandate deoarece contribuie la arderea grăsimilor din organism şi astfel la menţinerea siluetei. De asemenea, multe dintre fructele care conţin vitamina C şi o mare parte dintre legume au efecte benefice asupra metabolismului.

În plus, un consum moderat de cafea, fără lapte sau zahăr, poate fi inclus în cadrul regimurilor de control al greutăţii. În cazul cafelei pure solubile, conţinutul caloric este de doar 1-2 kilocalorii/porţie. În plus, cafeaua verde, ce are în componenţă o cantitate mare de antioxidanţi, contribuie la menţinerea sănătăţii organismului.

“Atunci când vrem să ne menţinem greutatea sau să slăbim este recomandat să menţinem un control al caloriilor, având în acelaşi timp o alimentaţie echilibrată şi o activitate fizică permanentă. Acest lucru ne permite să nu renunţăm la alimentele preferate, dar trebuie să le consumăm cu moderaţie”, declară Emanuela Soare, specialist în nutriţie.

Pentru a ne menţine greutatea corporală având în acelaşi timp un organism sănătos este important să nu uităm de micul dejun, care ar trebui să fie un mix de proteine, carbohidraţi şi grăsimi sănătoase. De asemenea, este recomandat să luăm masa atunci când simţim că ne este foame şi să bem multă apă.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.