Paste la cuptor cu ciuperci, kaizer si smantana
PrinteazaPaste la cuptor cu ciuperci, kaizer si smantana din: penne, ciuperci, ceapa, ardei capia (sau ardei gras), kaizer, smântână pentru gătit, lapte, făină, caşcaval, sare, piper, ulei de măsline.
Ingrediente:
- 1 pungă de penne
- 1 cutie de ciuperci feliate (sau 400 g ciuperci crude)
- 1 ceapă mică
- 2 ardei capia (sau ardei gras)
- 300 g kaizer
- 200 ml smântână pentru gătit
- 200 ml lapte
- 1 lingură făină
- 1 rolă mică de caşcaval
- sare
- piper
- o lingură ulei de măsline
Mod de preparare:
Pui pastele la fiert în apă fierbinte, în care ai adăugat un vârf de cuţit de sare sau puţin ulei, să nu se lipsească.
Separat, tai în felii subţiri ardeiul, kaizerul, ciupercile şi ceapa şi le pui la călit într-o tigaie cu puţin ulei le măsline.
Omogenizezi smântână cu laptele şi făina şi o torni peste compoziţia călită, amestecând continuu, la foc mic, să nu se prindă. Condimentezi cu sare şi piper, după gust.
Când pastele sunt fierte, le torni într-o sită să se scurgă de apă, apoi le aşezi într-o tavă de cuptor, unde le amesteci cu ingredientele călite.
Deasupra presari caşcaval ras, cât să le acopere şi să formeze o crustă. Dai tava la cuptor, în jur de 30 minute, până când caşcavalul se rumeneşte. Serveşti pastele calde sau reci, după gust.
Pofta buna!