Pateuri umplute cu carne
PrinteazaPateuri umplute cu carne din: lapte, zahar, drojdie, faina, sare, unt topit, oua, chimen, sare, ceapa, ulei, carne tocata, cartof, piper.
- 90 ml lapte călduţ
- 1 linguriţă zahăr
- 20 g drojdie
- 200 g făină
- 1 linguriţă sare
- 100 g unt topit
- 2 ouă
- chimen
- sare
Ingrediente umplutură:
- 1 ceapă
- 1 lingură ulei
- 300 g carne tocată (de vită sau mixtă, cu porc)
- 1 cartof fiert în coajă
- sare, piper
Mod de preparare:
Se dizolvă zahărul în laptele călduţ; se adaugă drojdia zdrobită şi 1 lingură făină. Se amestecă bine şi se acoperă cu un prosop textil; se lasă să crească maiaua la căldură. Intre timp, se încinge uleiul şi se căleşte ceapa tocată.
Când devine translucidă, se adaugă carnea şi se prăjeşte amestecând. Când carnea devine sfărâmicioasă, se sărează, se piperează, se toarnă puţină apă şi se acoperă cu un capac; se lasă să fiarbă la foc moale cca 20 minute.
La final se adaugă cartoful decojit şi ras. Se lasă să se răcească amestecul.
Intr-un castron mare se cerne restul de făină, se adaugă sare şi amestecă. Se face o gropiţă la mijloc şi se sparge înăuntru 1 ou. Se adaugă amestecul de drojdie şi untul topit.
Se frământă aluatul până când se desprinde de pe vas; se înfăşoară strâns cu un prosop şi se introduce în apă rece timp de 20-30 minute.
Aluatul este suficient de crescut atunci când urcă la suprafaţa apei.
Se întinde o foaie de aluat pe planşeta tapetată cu făină; se decupează 6 pătrate, pe care se repartizează umplutura; se pliază pateurile, se lipesc şi se coc pe o tavă tapetată cu hârtie de copt.
Se ung cu restul de ou şi se presara chimen şi sare. Se coc cca 20 min. în cuptorul încins la 180 °C.
Pateuri umplute cu carne
Pofta buna!
Pateurile astea imi plac