Salata de primavara cu sparanghel

Printeaza

Salata de primavara cu sparanghel din: mozzarella, lapte, gelatina, sare, piper Cayenne, nucsoara, smantana, salata de primavara, samburi de pin, caise uscate, ardei, sparanghel, ulei, zahar, sare de mare, piper, otet balsamic.

 

Ingrediente:

  • 150 g mozzarella
  • 100 ml lapte
  • 1 /2 plic gelatină granulată
  • 1 praf sare
  • 1 praf piper de Cayenne
  • nucşoară
  • 250 g smântână dulce
  • 1 pachet Salată Primăvara de la Agriro Fresh
  • 40 g sâmburi de pin
  • 100 g caise uscate rehidratate
  • 1 ardei gras galben
  • 8 fire sparanghel verde
  • 4 linguri ulei de măsline
  • 1 lingură zahăr
  • 1 praf sare de mare
  • piper
  • 2 linguri oţet balsamic alb

 

Mod de preparare Salata de primavara cu sparanghel:

Se taie bucăţele mozzarella. Se lasă gelatina să se umfle în puţină apă. Se încălzeşte laptele şi se adaugă mozzarella; se lasă să se topească, amestecând.

Se ia de pe foc şi se adaugă gelatina. Se lasă să se dizolve, amestecând. Se adaugă sare, piper de Cayenne şi nucşoară; se dă la rece.

Când începe să se îngroaşe, se înglobează smântână bătută frişcă şi se dă la frigider cel puţin 3 ore.

Se curăţă ardeiul de seminţe şi se taie fâşii. Se prăjesc sâmburii de pin fără adaos de grăsime.

Se decojeşte sparanghelul în dreptul trei¬mii inferioare şi se îndepărtează capetele lemnoase. Se taie felii transversale, oblic.

Se încing 2 linguri de ulei într-o tigaie mare. Se prăjeşte puţin sparanghelul în tigaie şi se stinge cu oţet; se adaugă restul de ulei şi fâşiile de ardei.

Pe farfurii se repartizează salată Primăvara din belşug, apoi caise.

Se lasă să se răcorească puţin sparanghelul cu ardei şi se aşază pe salată, cu tot cu amestecul de ulei şi oţet.

Se taie bucăţi spuma de brânză; se aşază pe salată şi se presară deasupra sâmburi de pin.

 

 

Pofta buna!

 

 

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.