Supa de midii cu bacon
Printeaza14Supa de midii cu bacon din: midii, ceapa, usturoi, bacon, morcov, lamaie, vin, ulei, sare, piper.
- un kg midii
- 2 cepe mici
- 2 căţei usturoi
- un morcov
- 100 g cubuleţe bacon
- sucul de la 1/2 de lămâie
- 150 ml smântână
- 200 ml vin alb sec
- 2 gălbenuşuri
- o lingură ulei
- 2 foi dafin
- un pic de şofran
- o crenguţă rozmarin
- sare
- piper alb
Mod de preparare:
In oala de fiert se pune uleiul şi se călesc usturoiul şi ceapa tocate. Se adaugă morcovul ras, şofranul şi baconul. Se lasă să se călească, se pun vinul şi sucul de lămâie.
Se adaugă 300 ml apă, foile de dafin şi rozmarinul şi se lasă la fiert 15 minute. Apoi, se drege supa cu smântână amestecată cu gălbenuşuri.
Intre timp, midiile se pun separat într-o tigaie şi la foc mare se lasă să se deschidă. Se aşază midiile în farfurii şi se repartizează supa asezonată cu sare şi piper alb.
Pofta buna!