Tarta cu legume asortate

Printeaza

Tarta cu legume asortate din: faina, margarina, sare, apa, morcovi, cimbru, anason, broccoli, spanac, praz, ulei, smantana, oua, curry, sare, piper, unt, nuca.

Ingrediente:Tarta cu legume asortate

Aluat:

  • 200 g făină
  • 100g margarină
  • 1/2 linguriţă sare
  • 1/2 pahar apă călduţă

Umplutură:

  • 5 morcovi
  • 1 fir cimbru proaspăt
  • 1 linguriţă seminţe de anason
  • 1/2 căpăţână de broccoli
  • 100 g frunze de spanac tânăr
  • 150 g praz (numai partea albă)
  • 1 lingură ulei de măsline
  • 100 ml smântână
  • 2 ouă
  • 1 linguriţă praf de curry
  • sare
  • piper
  • 15 g unt pentru uns forma
  • 60 g miez de nucă

 

Mod de preparare:

Se prepară aluatul: într-un castron, se amestecă făina cu sare şi se adaugă margarina tăiată cuburi şi se frământă;
se adaugă treptat apă şi se continuă frământatul până ce se obţine o compoziţie omogenă. Se modelează sub formă de bilă, se înfăşoară în folie transparentă şi se lasă să se odihnească la frigider cel puţin 30 minute.

Se curăţă morcovii şi se rad; se fierb 20 minute la abur, cu un fir de cimbru şi seminţele de anason. In paralel, se despart bucheţelele de broccoli şi se opăresc 5 minute în apă clocotită cu sare. Se scurg, se trec prin jet de apă rece, se scurg din nou şi se pun deoparte.

Se taie apoi rondele prazul şi se înăbuşă la foc moale cu 1 lingură ulei de măsline cca 10 minute. Se adaugă frunzele de spanac şi se mai călesc 1 minut amestecând. Se ia amestecul de pe foc.

Se pasează morcovii cu smântână, ouă, curry, sare şi piper. Se întinde o foaie de aluat, se înţeapă cu furculiţa în mai multe locuri şi se aşază într-o formă de tartă unsă cu unt.

Se repartizează deasupra compoziţia de praz, apoi bucheţelele de broccoli şi piureul de morcovi. Se presară miez de nucă şi se dă tarta 30 minute la cuptorul încins la 160°C.

 

 

Pofta buna!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.