Budinca de varza alba cu smantana si telemea de oaie
PrinteazaBudinca de varza alba cu smantana si telemea de oaie din: varza alba, unt, smantana, lapte, oua, telemea de oaie, sare, franzela, suc de rosii.
- 1 varza alba cruda
- 2 linguri cu unt
- 1 pahar cu smantana
- 1 pahar cu lapte
- 2 oua
- 250 g telemea de oaie sau de capra
- sare
- 2 felii de franzela
- 1 pahar cu suc de rosii
Mod de preparare:
Spălaţi varza întreagă, apoi scoateţi frunzele mari exterioare, pe care le spălaţi şi le lăsaţi să se scurgă. împărţiţi miezul de varză în sferturi şi tocaţi fideluţă toată varza. Strângeţi tocătura într-un vas mare şi amestecaţi peste ea: miezul de pâine înmuiat în lapte şi fărâmiţat, brânza dată pe râzătoare, ouăle bătute spumă, smântână şi laptele rămas.
Săraţi după dorinţă şi frământaţi amestecul cu mâna. Ungeţi o formă sau o tavă de friptură cu pereţii înalţi cu o lingură cu unt. întindeţi câteva foi de varză pe fundul formei, aşezaţi deasupra umplutura de brânză, puneţi peste umplutură alte foi de varză.
Stropiţi cu untul rămas pe care l-aţi înmuiat pe foc. Turnaţi deasupra suc de roşii. Puneţi tava în cuptorul fierbinte şi lăsaţi să se coacă budinca la foc potrivit 30 min. Când este gata, tăiaţi felii mari şi serviţi lângă pâine de casă.
Pofta buna!