Cordon bleu din carne de porc
PrinteazaCordon bleu din carne de porc din: carne de porc, cascaval, sunca, faina, ouă, pesmet, ketchup, rosii, lămâie, sare, piper.
Ingrediente:
- 1 kg file de porc
- 300 g caşcaval
- 12 felii şuncă de Praga
- 100 g făină
- 4 ouă
- 200 g pesmet
- 120 g ketchup
- 2 roşii
- 1/2 lămâie
- sare
- piper
Mod de preparare:
Fileul de porc se spală, se curăţă de pieliţe, se taie în 12 felii, se bate cu ciocanul de şniţele, se sărează şi se piperează. Caşcavalul, roşiile şi lămâia se taie fiecare în 12 felii.
Cotletele se dau prin ketchup şi peste fiecare se aşază câte o felie de caşcaval şi şuncă, acoperind numai jumătatate din suprafaţa feliei de carne, pentru ca restul cărnii să poată acoperi umplutura. Se pliază feliile de muşchi, se dau prin făină, ou bătut şi pesmet şi se rumenesc în ulei încins.
Se serveşte asortat cu feliuţe de roşii proaspete şi feliuţe lămâie.
Pofta buna!