Friptura in doua culori
PrinteazaO reteta simpla de friptura in doua culori din: friptura de vita, orez, fasole verde, rosii, ardei iute, ceapa alba, vin alb sec, supa de legume, unt, usturoi, chimen si sare.
- 250 g friptură de vită pregătită în prealabil
- 300 g orez fiert la aburi
- 300 g fasolică verde
- 4 roşii bine coapte
- 1 ardei iute mic, roşu
- 1 ceapă albă
- 1/2 pahar de vin alb sec
- 1 cană de supă de legume
- 50 g unt
- 1 căţel de usturoi
- chimen
- sare
Mod de preparare:
Curăţaţi ceapa şi tăiaţi-o foarte fin, apoi curăţaţi usturoiul şi tocaţi-l. Scoateţi codiţa şi seminţele ardeiului iute, spălaţi-l şi tăiaţi-i fâşiuţe. Spălaţi şi curăţaţi fasolica verde.
Spălaţi roşiile, scoateţi-le seminţele şi tâ- iaţi-le bucăţele. Căliţi ceapa şi usturoiul într-o tigaie cu unt topit. Adăugaţi ardeiul iute, fasolica şi roşiile, stropiţi cu vin, apoi fierbeţi la foc iute 5 minute.
Cu o furculiţă, rupeţi fâşii friptura. Puneţi-o pe foc împreună cu legumele circa 15 minute să prindă gust şi stropiţi-o cu supă caldă. Mai puneţi şi un vârf de cuţit de chimen şi potriviţi de sare.
Aduceţi preparatul fierbinte la masă, de preferinţă în vase de teracotă, cu garnitură de orez fiert la aburi.
Friptura in doua culori
Poftă bună!