Pituci de conopidă
Printeaza
Ingrediente:
- 1 kg conopidă
- 150 g unt
- 100 g făină
- 250 ml lapte
- 4 ouă
- 250 g smântână
- 150 g caşcaval
- sare
Mod de preparare:
Cureţi conopida şi o laşi într-un vas cu apă pentru 30 de minute, apoi o pui la fiert in apă clocotită cu sare. După ce a fiert, o laşi’să se răcească.
Separat, pregăteşti sosul astfel: într-un vas înfierbânţi 100 g unt, adaugi făina şi o căleşti fără a se rumeni, apoi stingi cu lapte fierbinte. Potriveşti de sare şi îl fierbi circa 10 minute.
După ce sosul s-a răcit, adaugi gălbenuşurile, smântână, caşcavalul ras şi amesteci totul bine. Baţi albuşurile spumă, le adaugi în sos.
Treci prin această compoziţie bucheţelele de conopidă fiartă, le aşezi într-o tavă unsă cu restul de unt şi dai tava la cuptor ca să se gratineze. Sunt foarte bune!
Poftă bună!