Salata italiana de paste cu peste
PrinteazaO reteta delicioasa de salata italiana de paste cu peste din: paste, ton, sardele, masline verzi, capere, rosii, usturoi, busuioc, patrunjel, ulei de masline, sare si piper macinat.
- 400 g paste fundite
- 200 g ton in suc propriu
- 800 g fileuri de sardele, in ulei de masline
- 120 g masline verzi, umplute cu ardei
- 30 g capere
pentru sos:
- 3 rosii coapte
- 2 catei de usturoi
- 4 fire de busuioc
- 4 fire de patrunjel
- 6 linguri ulei de masline
- sare
- piper macinat
Mod de preparare:
Intr-o cratita cu apa clocotita, opariti 2 rosii, timp de 30 de secunde. Curatati-le, taiati-le in doua si inlaturati semintele. Taiati pulpa in cubulete mici. Puneti-le intr-o strecuratoare. Curatati si usturoiul. Spalati si uscati busuiocul si patrunjelul. Tocati totul marunt.
Pregatiti sosul: Intr-un vas adanc sau intr-un casron, amestecati pulpa de rosii, scursă, cu usturoiul şi verde- ţurile. Săraţi, piperaţi şi adăugaţi uleiul de măsline. Amestecaţi totul cu atenţie şi păstraţi sosul la rece.
Fierbeţi pastele într-o cantitate mare de apă clocotită, cu sare, timp de 8-10 min, după gust (ideal ar fi ca pastele să fie fierte al dente). Intre timp, scurgeţi tonul şi mărunţiţi-l. Tăiaţi fileurile de sardele în bucăţi mici. Spălaţi roşia rămasă şi tăiaţi-o în patru.
Scurgeţi bine pastele şi răsturnaţi-le peste sos. Amestecaţi totul bine şi adăugaţi tonul, fileurile de sardele, măslinele umplute, caperele şi sferturile de roşie. Amestecaţi din nou preparatul şi serviţi călduţ sau rece.
Salata italiana de paste cu peste
Poftă bună!