Smoothie de piersici
PrinteazaO reteta de smoothie de piersici din: piersici, capsuni, zeama de lamaie, apa minerala, glucoza, zahar si votca aromata.
- 2 piersici albe mari
- 2 piersici galbene mici, bine coapte
- 200 g capsuni
- 1 lamaie (zeama)
- 100 ml apa minerala
- 1 lingurita glucoza
- 3 linguri zahar
- 4 linguri votca aromata cu piersici
Mod de preparare:
Curăţă piersicile albe şi taie-le bucăţi. Prepară un sirop din apă, 2 linguri zahăr şi glucoză, fierte 2 minute după ce dau în clocot. Lasă-l să se răcească, apoi pune-l în blender împreună cu bucăţile de piersici albe. Mixează-le bine până când se omogenizează, apoi răstoarnă compoziţia într-un vas şi dă-o la congelator.
Curăţă piersicile galbene, taie-le pe din două şi scoate-le sâmburii. Presară-le cu zahăr, aşază-le într-o tăviţă îmbrăcată cu hârtie de copt şi caramelizează-le în cuptor, aşezate sub gril, apoi răceşte-le.
Spală căpşunile şi pasează-le în blender împreună cu puţină zeamă de lămâie până când obţii o cremă (adaugă puţin zahăr dacă nu sunt suficient de dulci). Sfărâmă graniţa de piersici albe cu un cuţit cu vârful rotund şi pune-o în pahare. Toarnă peste ea votca foarte rece, aşază deasupra câte o jumătate de piersică galbenă caramelizată şi pune sosul de căpşuni, apoi serveşte.