Supa crema de ficat
PrinteazaO reteta de supa crema de ficat, costita afumata, cartofi, ceapa, pastarnac, morcov, faina, foai de dafin si unt.
Ingrediente:
- 400 g ficat de porc
- 250 g costiţă afumată
- 3 cartofi
- 2 cepe
- 1 păstârnac
- 1 morcov
- 1 lingură făină
- 1 foaie dafin
- 1 lingură unt sau ulei
- sare
- piper
- 2 felii pâine
Mod de preparare:
Speli ficatul şi-l tai bucăţi. Cureţi păstârnacul, ceapa, morcovul, le tai bucăţele şi le căleşti împreună cu costiţa afumată tăiată bucăţi şi făina în unt. După ce s-au rumenit, le pui la fiert împreună cu ficatul şi cartofii curăţaţi, în 2 I de apă cu sare.
Când sunt toate bine fierte, treci totul prin sită, pui supa din nou pe foc, adaugi foaia de dafin, potriveşti de sare şi piper şi mai dai într-un clocot, două. Tai feliile de pâine cubuleţe, le prăjeşti în cuptor şi le adaugi în supă la masă.
Pofta buna!