Tarta cu branza, spanac si nucsoara
PrinteazaTarta cu branza, spanac si nucsoara din: unt, făină, ouă, apă, sare, branzade vaci, spanac, piper, oua, sare, nucşoară, lapte.
- 200 g unt
- 400 g făină
- 2 ouă
- 12 linguri apă
- un praf de sare
Pentru umplutură:
- 400 g brânză de vaci
- 200 g spanac
- 1 vârf de cuţit piper
- 1 ou + 1 albuş
- sare
- 1 vârf de cuţit nucşoară
Pentru uns:
- 1 gălbenuş
- 2 linguri lapte
Mod de preparare:
Intr-un vas pui untul moale, 2 ouă, făină, apă şi un vârf de cuţit de sare. Frămânţi, până obţii un aluat omogen, pe care îl vei da pentru minimum 30 de minute la frigider.
Intre timp, mixezi brânza, împreună cu spanacul, apoi adaugi ouăle bătute (pui doar albuşul, iar cu gălbenuşul ungi tarta).
Adaugi sare şi piper după gust şi nucşoară. Amesteci bine până se omogenizează compoziţia. Scoţi aluatul de la frigider şi îl împărţi în 2 părţi.
Intinzi o foaie de aluat, apoi o decupezi cu ajutorul unui capac rotund (pentru a obţine un cerc perfect) şi al unui feliator.
Aşezi aluatul în tava tapetată cu hârtie de copt. Pui câteva linguri de compoziţie în centru, iar restul compoziţiei o aşezi pe margine (ca în fotografie).
Intinzi a doua foaie de aluat şi o aşezi peste compoziţie, după ce ai decupat-o. Aşezi un vas rotund (o cană sau un bol) în centrul aluatului, chiar în locui unde ai pus compoziţia.
Cu ajutorul unui feliator, tai „petalele florii”. Verifici să fie lipite foarte bine cele două părţi de aluat, apoi iei cu mana fiecare petală şi o răsuceşti, astfel încât să se vadă compoziţia.
Ungi tarta cu gălbenuş bătut cu lapte, apoi introduci tarta în cuptorul preîncălzit la 170°C, pentru 50 de minute, până se rumeneşte frumos.
Tarta cu branza, spanac si nucsoara
Pofta buna!