Tarta savuroasa cu capsuni
PrinteazaTarta savuroasa cu capsuni din: unt, zahar, faina, sare, galbenus, capsuni.
Pentru aluat:
- 200 g unt sau margarina
- 2 linguri zahăr
- 350 g făină
- un praf sare
- 2 gălbenuşuri
Pentru umplutură:
- un kg căpşune
- 200 g zahăr
- un plic zahăr vanilat
- un gălbenuş pentru uns
Mod de preparare:
Se cerne făina într-un bol. Se adaugă gălbenuşurile, sarea, untul, zahărul şi se amestecă bine. Se obţine o cocă nici foarte moale, dar nici tare.
Se întinde de 2-3 ori cu sucitorul şi apoi se înfăşoară în folie şi se bagă la rece.
Separat, se curăţă căpşunele şi se taie jumătăţi sau chiar mai mici. Se adaugă zahărul, esenţa de vanilie şi se lasă 1-2 ore. Se scoate foaia de la rece şi se mai frământă câteva minute.
Se împarte aluatul, se întind foile cu sucitorul, se aranjează în tavă şi pe pereţii acesteia şi se toarnă căpşunele. Se acoperă cu cea de-a doua foaie.
Se unge cu ou şi se bagă în cuptor la 160°C. După ce s-a rumenit, se scoate şi se lasă să se răcească puţin înainte de a se tăia.
Pofta buna!