Terină din ficat de pui
PrinteazaO reteta delicioasa din: ficat de pui, lapte dulce, miez de paine, slanina, ceapa, usturoi, ardei iute, ardei capia, smantana, oua, ulei, sare, piper, marar, pesmet, bacon.
- 600 g ficat de pui
- 500 ml lapte dulce
- 200 g miez de pâine
- 300 g slănină
- 2 cepe
- 4 căţei de usturoi
- doi ardei capia
- un sfert de ardei iute
- 200 ml smântână
- 6 ouă
- 100 ml ulei de floarea-soarelui
- sare
- piper
- mărar
- unt
- pesmet
- bacon
Mod de preparare:
Ficăţeii se spală şi se pun într-un castron împreună cu laptele dulce. Se acoperă cu un capac şi se lasă să stea 30 de minute. Se scot din lapte, se fierb cu puţină sare şi piper şi se lasă să se răcească. Cepele şi usturoiul se curăţă de foi, se toacă şi se pun într-un castron.
Ardeii capia şi ardeiul iute se curăţă de seminţe şi se toacă mărunt. Se încinge uleiul într-o cratiţă, se pun legumele şi se călesc. Se adaugă slănina tăiată bucăţi, se ţine pe foc două minute şi se lasă la răcit. Se pun legumele şi slănina într-un bol înalt, se adaugă ficăţeii, miezul de pâine, sare şi piper după gust.
Se pasează până devin ca o cremă, se adaugă smântână, ouăle şi mărar tocat, se amestecă şi se toarnă totul într-o formă unsă cu unt şi presărată cu pesmet. Se coace la foc potrivit 30-50 de minute, se lasă să se răcească 10 minute în tavă şi se scoate pe un platou.
Terină din ficat de pui
Pofta buna!