Carnati banateni de casa cu boia dulce

Printeaza

Carnati banateni de casa cu boia dulce din: pulpă de porc, slănină crudă, usturoi, piper proaspăt măcinat, boia dulce, sare grunjoasă, intestine de porc.

Carnati_banateni_de_casa_cu_boia_dulce

Ingrediente:

  • 5 kg pulpă de porc
  • 2 kg slănină crudă
  • 300 g usturoi
  • 1 lingură piper proaspăt măcinat
  • 100 g boia dulce
  • 3 linguri sare grunjoasă
  • intestine de porc

Mod de preaprare:

Tai carnea şi slănina în cubuleţe şi le treci prin maşina de tocat. Cureţi usturoiul, îl zdrobeşti şi îl amesteci cu 1/2 cană apă călduţă. Pui într-un vas mare carnea, slănina, muj­deiul, boiaua, sarea şi piperul şi amesteci energic, adăugând câte puţină apă călduţă, astfel încât să obţii o pastă cât mai moale şi aerată.

O laşi să se odihnească pentru 5-10 minute, apoi reîncepi să amesteci. Procedezi astfel de încă 3 ori, pentru ca sarea şi condimentele să pătrundă cât mai uniform în masa de carne şi cârnaţii să iasă cât mai gustoşi.

Dacă ai cumpărat intes­tine curăţate şi conserva­te în sare, le înmoi în apă călduţă, în care poţi adău­ga puţin oţet. Dacă ai intestine proaspete, le cureţi cu grijă şi răbdare, folosind ca instrument de lucru coada unei linguri de lemn. începi să razi intes­tinul dintr-un capăt către celălalt, cu coada lingurii, iar după ce ai terminat, întorci cu grijă maţul şi îl cureţi şi pe partea cealal­tă.

Speli bine intestinul. Montezi pâlnia pentru cârnaţi la maşina de tocat carne, o ungi cu slăninuţă şi o îmbraci cu intestinul, încreţindu-l pe pâlnie, ca să intre tot. Pui amestec în maşină şi, pe măsură ce învârţi mânerul, tragi de maţul care se umple, cu cealaltă mână.

Din loc în loc, înţepi câr­naţii cu scobitoarea. Ii atârni pe şipci orizon­tale, ca să se scurgă, într-o încăpere răcoroasă. A doua zi, îi afumi sau nu şi îi poţi prăji şi păstra în untură.

Carnati banateni de casa cu boia dulce

Carnati_banateni_de_casa_cu_boia_dulce

Pofta buna!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.