Tort cu blat de nuca si crema de gutui

Printeaza

Tort cu blat de nuca si crema de gutui din: faina, unt, zahar, oua, nuci, lapte, praf de copt, gutui apa, budinca de vanilie, zahar vanilat,  zahar, gelatina, frisca.

Ingrediente blat: Tort cu blat de nuca si crema de gutui

  • 200 g făină
  • 150 g unt
  • 150 g zahăr
  • 3 ouă
  • 100 g nuci
  • 75 ml lapte
  • 2 pliculeţe praf de copt

Ingrediente crema :

  • 750 g gutui
  • 200 ml apă
  • 1 plic praf de budincă de vanilie
  • 2 plicuri zahăr vanilat
  • 80 g zahăr
  • 1 plic gelatină (pentru închegat)
  • 1 plic gelatină (pentru decor)
  • 100 ml frişca

Ingrediente sirop: 200 ml apă, 2 linguri zahăr, 1 plic zahăr vanilat.

 

Mod de preparare:

Freci untul cu zahărul, adaugi ouăle, nucile, praful de copt, laptele şi făina şi torni compoziţia într-o formă de tort tapetată cu hârtie de copt şi unsă cu unt. Coci blatul la foc potrivit 30-35 de minute. Pregăteşti în acest timp crema: cureţi gutuile, le tai felii şi le fierbi în apă cu vanilia şi zahărul timp de 10 minute.

După ce s-au înmuiat feliile de gutui, le scoţi pe o farfurie. în zeama rămasă adaug praful de budincă desfăcut în 2 linguri de apă şi laşi pe foc 2-3 minute cât să se îngroaşe. 0 dai deoparte şi o laşi să se răcească. Dizolvi gelatina pentru închegat în 100 ml de apă rece, o topeşti pe baie de aburi, o adaugi în cremă şi amesteci.

După ce s-a copt şi s-a răcit blatul, îl tai în două părţi. Fierbi un sirop din apă, zahăr şi vanilie şi după ce s-a topit zahărul, laşi să se răcească. Aşezi o parte de blat pe un platou, o însiropezi, aşezi jumătate din feliile de gutui şi întinzi toată crema.

Pui a doua parte de blat însiropat şi aşezi felii de gutui rămase. Amesteci gelatina de decor cu 100 ml apă, o dizolvi pe baie de aburi şi o tomi peste feliile de gutui. Decorezi tortul cu frişca bătută şi îl dai la frigider pentru 3-4 ore.

 

Pofta buna!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.