Ravioli cu spanac in sos de smantană şi şuncă

Printeaza

O reteta de ravioli cu spanac in sos de smantana si sunca din: spanac, oua, faina, ulei de masline, ceapa, usturoi, branza de vaci cu verdeata, parmezan, nucsoara, smantana, sare si piper.

Ingrediente:Ravioli cu spanac in sos de smantană şi şuncă

  • 400 g spanac
  • 3 ouă
  • 300 g făină
  • 3 linguri ulei de măsline
  • 1 ceapă
  • 2 căţei de usturoi
  • 250 g brânză de vaci cu verdeaţă
  • 6 linguri par­mezan ras
  • nucşoară
  • 1 albuş
  • 150 g şuncă
  • 350 ml smântână
  • sare
  • piper

 

Mod de preparare:

Se curăţă spanacul şi se pasează cu 300 ml apă. Se încălzeşte sucul – dar nu se lasă să fiarbă! – până ce clorofila se adună deasupra. Apoi se strecoară şi se păstrează pelicula de clorofilă. Aceasta se bate îm­preună cu ouăle, apoi se adaugă făină, 1 lingură ulei şi 1 linguriţă sare.

Se frământă aluatul, se înfăşoară în folie şi se dă la frigider cca 60 min. Se amestecă ceapa şi usturoiul tocate şi călite cu brânza de vaci, 3 linguri parmezan, sare, piper şi nucşoară. Se împarte aluatul în două, se întind foi subţiri şi pe una dintre ele se aşază câte o linguriţă de um­plutură la intervale de 4 cm.

Aluatul se unge cu albuş şi se aşază dea­supra a doua foaie; se presează. Se decupează ravioli şi se pun la fiert în apă clocotită cu sare; se lasă să fiarbă la foc moale 4-5 min. Se prăjeşte şunca tăiată cuburi; se adaugă smântână, se dă într-un clocot. Se scot ravioli cu lingura de spumă şi se servesc cu sos şi parmezan.

Ravioli cu spanac în sos de smantână şi şuncă

Ravioli cu spanac in sos de smantană şi şuncă

Poftă bună!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.