Pasta picanta de ardei
PrinteazaO reteta delicioasa de pasta de ardei iute din: ardei capia, ardei iute uscat, boia dulce, rosii, seminte de coriandru, seminte de chimen, usturoi, coaja si zeama de lamaie, ulei si sare.
- 1 kg ardei capia
- 4-5 ardei iuţi uscaţi (sau 1 lingură pudră de chilii ori boia iute)
- 1 lingură boia dulce
- 4-5 roşii (sau 3 linguri pastă de roşii)
- 1 lingură seminţe de coriandru
- 1 lingură seminţe de chimen
- 1 căpăţână de usturoi
- coaja şi zeama de la 1 lămâie (sau 1 lime)
- 2 linguri ulei
- 1 linguriţă sare
Mod de preparare:
Opăreşti un minut roşiile, le clăteşti cu apă rece şi le cureţi de pieliţe. Cureţi ardeii de cotor, seminţe şi pieliţă (foloseşti aparatul de curăţat cartofi).
Fierbi roşiile şi ardeii tocaţi circa 10-15 minute până se face o pastă groasă. O laşi deoparte la răcit.
Incălzeşti seminţele de chimen şi de coriandru într-o tigaie fără ulei, fără a le rumeni, doar până când încep să emane aromele, apoi le dai deoparte.
Procedezi la fel cu ardeii iuţi până devin crocanţi. Zdrobeşti seminţele şi ardeii tăiaţi bucăţele în mojar sau le mixezi în blender, apoi le amesteci cu pasta de ardei şi roşii.
Adaugi căţeii de usturoi zdrobiţi şi frecaţi cu sare, boiaua dulce, coaja şi zeama de lămâie. Amesteci bine, apoi aşezi pasta în borcane sterilizate, adaugi o peliculă de ulei deasupra, închizi cu capace şi depozitezi borcanele într-un loc răcoros până la folosire.
Pasta picanta de ardei
Pofta buna!
Foarte buna pasta picanta de ardei