Anchoiade
PrinteazaAnchoiade este un preparat provensal făcut din anşoa, bine mărunţite în mojar şi combinate cu nişte ulei de măsline, usturoi şi oţet din vin. Se poate servi ca sos pentru crudites sau se poate unge pe felii de pâine, care sunt date apoi la cuptor pentru câteva minute. In această formă, se serveşte deseori la sfârşitul unei mese. Anchoiade se poate păstra mai multe zile în frigider, dar trebuie acoperit cu un strat de ulei de măsline.
Peştele care intră în alcătuirea acestei paste a fost mereu important în bucătăria mediteraneeană, încă din Antichitate. Din el se prepara garum, un sos de peşte fermentat care constituia un condiment indispensabil în bucătăriile romane. Trăind în bancuri mari, anşoa sunt uşor de pescuit.
Aproape întreaga cantitate de anşoa prins se foloseşte pentru prepararea conservelor. Şi pentru anchoiade se pot folosi anşoa din conservă, dar acestea vor fi întâi bine scurse de ulei şi apoi despicate pe lungime, pentru a li se îndepărta coloana vertebrală.
La magazinele de peşte sau în restaurantele pescăreşti de pe coastele Mării Mediterane puteţi găsi şi anşoa proaspăt. In tavernele tapas, aceştia se servesc în general marinaţi (boquerones); de asemenea, pe plaje puteţi să mâncaţi anşoa la grătar.
Anchoiade
Pofta buna!