Andive cu sos Bechamel

Printeaza

Andive cu sos Bechamel din: andive, unt, faina, lapte nefiert, sare, lamaie, piper.

Ingrediente:Andive cu sos Bechamel

  • 1/2 kg andive (2-3 bucăţi)
  • 3 linguri cu unt
  • 3 linguri cu făină
  • 1 cană cu lapte nefiert
  • sare
  • 1/2 lămâie
  • piper măcinat

 

Mod de preparare:

Curăţaţi andivele de frunzele veştede, spălaţi sub jet de apă rece, aşezaţi în vas emailat şi acoperiţi cu apă. Puneţi 1 lingură cu unt şi sare în vas şi fierbeţi acoperit 20 min la foc domol.

Scoateţi andivele pe un platou după ce le-aţi scurs în sită. Stropiţi cu zeamă de lămâie.

Faceţi un sos Bechamel din: unt înmuiat pe foc mic (folosiţi un vas mic, emailat), amestecat cu faină până când devine pastă omogenă. Subţiaţi cu lapte pus câte puţin şi amestecaţi cu lingura de lemn fără întrerupere. Lăsaţi să fiarbă 10 min după ce aţi pus toate ingredientele, săraţi şi piperaţi. Turnaţi sosul cald peste andive.

Serviţi aperitivul cu sau fără pâine.

 

Pofta buna!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.