Ceai de angelica (Angelica Archangelica) – Denumire populară angelica: aglis, aglice, balaban, barba caprei, cârtiţe, coada mielului, feregea albă, floarea soarelui de câmp, iarbă neagră, iglice, mărcuţe, smeoaie, teişor, turiţă albă. Rădăcina conţine ulei volatil în a cărui compoziţie intră principii cumarinice, angelicina, xantotoxina, imperatorina, bergaptenul. Mai conţine acizii cafeic, clorogenic, angelic, fumărie, oxalic, acizi […]
Angelica (Angelica archangelica)
PrinteazaAngelica (Angelica archangelica): Legenda spune că angelica e un leac pentru cumă, ceea ce i-a consolidat renumele de plantă medicinală tradiţională, de protectoare împotriva răului şi de panaceu universal.
Din punct de vedere medical, angelica se pare că are jn efect benefic asupra circulaţiei sângelui şi a celorlalte fluide şi e folosită in tratamentul cranpelor menstruale, al reţinerii apei în orginism şi al cistitei.
E utilizată în tratarea reumatismului, dar şi ca băutură întremătoare în cazul răcelilor sau al greţurilor din timpul călătoriilor.
Ancelica are o tulpină groasă şi scobită, cu frunze maii, umbelifere, lucioase, de culoare verde desrhis. Planta creşte până la 1-2,5 metri înălţime şi oferă grădinii un aer tropical. De obicei, se folosesc tulpinile şi frunzele.
E bine să tăiaţi florile tinere de îndată ce apar vara devreme, pentru a nu lăsa tulpinile şi frunzele să se îngălbenească.
Angelica are o aromă foarte puternică. Mulţi oameni o găsesc prea puternică.
Tulpinile sunt de obicei zaharisite şi folosite la decorarea prăjiturilor şi a deserturilor – alegeţi tulpini proaspete, tinere şi verzi, de grosimea unui creion, pentru a obţine cele mai bune rezultate.
Cel mai bine e să folosiţi frunzele atunci când fîerbeţi citricele, pentru a da o nouă senzaţie de dulce zahărului. Se potriveşte perfect cu peştele la tavă.
Frunzele tocate de angelică se folosesc la salate, la vin fiert şi la băuturile preparate din fructe. Sunt utilizate şi pentru a da gust ginului, vermutului sau lichiorului din plante Chartreuse.
In Europa de NoTd şi Siberia, nervurile centrale ale frunzei sunt preparate şi gătite ca şi sparanghelul, iar rădăcinile sunt uscate şi folosite pentru a da gust pâinii de secară.