Aperitive cu pui, castravete si praz
PrinteazaAperitive cu pui, castravete si praz din: file din piept de pasăre, praz, ulei, usturoi, sare, piper negru macinat, mărar sau pătrunjel, castraveţi sau roşii cherry, măsline, maioneză, seminte de susan.
Ingrediente pentru umplutură:
- 100 g file din piept de pasăre
- partea albă de la 1 fir de praz
- 2 linguri ulei
- 2 căţei de usturoi
- sare
- piper negru măcinat
- 1 legătură mărar sau pătrunjel
Ingrediente pentru decor:
- 5-6 castraveţi sau roşii cherry
- câteva rondele de măsline
- opţional, 2 linguri maioneză
- seminţe de susan
Mod de preparare:
Prepari întâi umplutura, ca să aibă timp să se răcească. Cureţi prazul şi îl tai mărunt.
Tai carnea în fâşii fine sau o dai prin maşina de tocat. Incingi uleiul într-o tigaie şi căleşti carnea tocată, amestecând până îşi schimbă culoarea.
Adaugi apoi prazul tocat şi, când prazul a devenit transparent, pui usturoiul curăţat şi fin tocat, lei vasul de pe foc, iar după ce compoziţia s-a mai răcit, o sărezi şi condimentezi după gust şi adaugi verdeaţa fin tocată.
Speli castraveţii şi îi tai pe lungime. Cu ajutorul unei linguriţe, îndepărtezi miezul cu seminţe, obţinând astfel nişte bărcuţe.
Umpli bărcuţele cu compoziţie şi le decorezi cu rondele de măsline, de roşii, cu fire subţiri de maioneză şi cu seminţe de susan.
Aperitive cu pui, castravete si praz
Pofta buna!