Aspic cu carne de pui
PrinteazaAspic cu carne de pui din: pulpe de pui, gogosar acru, ceapa, usturoi, telina, cartofi, morcovi, patrunjel, castraveti acri, sare, piper si un plic de gelatina.
- 4 pulpe de pui
- 1 gogoşar acru
- 1 ceapă
- 1 căţel de usturoi
- 1 ţelină de dimensiune mijlocie
- 2-3 cartofi
- 4 morcovi
- câteva fire de pătrunjel verde
- 2 castraveţi acri
- sare
- piper
- 1 plic (10 g) gelatină
Mod de preparare:
Cureţi legumele. Speli pulpele de pui şi legumele crude. Pui carnea la fiert la foc mic, îndepărtezi spuma care se formează la începutul fierberii, iar după 20 de minute de fierbere, adaugi un praf de sare şi legumele întregi: morcovii, ţelina, ceapa şi usturoiul.
Când legumele au fiert, hidratezi gelatina în 50 ml apă rece. Scurgi legumele şi amesteci 1/2 litru supă cu gelatina hidratată, sare şi piper după gust, după care omogenizezi.
Tapetezi o formă pentru chec cu folie alimentară, aşezi un strat de morcovi tăiaţi rondele, fâşii din carnea de pui, felii de ţelină, de cartofi, gogoşar, castraveţi tocaţi mărunt şi frunzuliţe de pătrunjel. Torni supa, dai la rece pentru 10-15 minute, apoi scoţi tava şi continui straturile până umpli forma. Păstrezi aspicul în frigider cel puţin 3 ore.
Inainte de a consuma aspicul, îl răstorni pe un platou, îndepărtezi folia şi îl porţionezi cu un cuţit bine ascuţit. Il serveşti fie cu hrean alături, fie cu măsline.
Aspic cu carne de pui
Pofta buna!