Beef Wellington
PrinteazaO reteta de beef Wellington din: muschi file de vita, ulei de rapita, hribi, salote, usturoi, ciuperci, patrunjel, tarhon, nasturel, spanac, rucola, foi de placinta, faina, vin rosu, supa de pui si mustar dijon.
- 1 kg muschi file de vita
- 3 linguri ulei de rapita
- 1 mana de hribi uscati
- 2 salote, tocate fin
- 2 catei de usturoi, tocati fin
- 140 g de ciuperci champignon brune, tocate fin
- 2 linguri de patrunjel tocat fin
- 1 lingura de tarhon tocat marunt
- 100 g mix de nasturel, spanac tanar si rucola
- 6 foi de placinta, fiecare de aproximativ 38×30 cm
- 1 lingurita de faina
- 5 linguri de vin rosu
- 350 ml supa de pui
- 2 lingurite de mustar Dijon
Mod de preparare:
Se încinge cuptorul la 220° C’gaz 7. Se leagă carnea cu sfoară alimentară la distanţe egale pentru a-i da o formă regulată. Se încing două linguriţe de ulei de rapiţă într-o tigaie nonaderentă. Se aşază muşchiul în tigaie şi se prăjeşte la temperatură înaltă pe toate părţile, întorcându-l frecvent. Se aşază apoi pe o tavă de copt.
Se asezonează ;u piper şi un praf de sare şi se coace 17-18 minute (pentru ca friptura să fie în sânge). Intre timp, se pun hribii într-un vas termorezistent, se acoperă cu apă clocotită şi se lasă 20-30 de minute să se înmoaie. Se adaugă o linguriţă de ulei în aceeaşi tigaie folosită pentru prăjirea cărnii (fără a fi spălată între timp).
Se sotează la temperatură înaltă şalotele, usturoiul şi ciupercile champignon brune timp de 4-5 minute, amestecând des pentru ca tot lichidul să se evapore şi ciupercile să se înmoaie. Se dau deoparte, se adaugă pătrunjelul şi tarhonul, se asezonează cu piper şi un praf de sare şi se lasă la răcit.
Se pune amestecul de verdeţuri într-un vas termorezistent peste care se toarnă apă clocotită, se lasă 30 de secunde apoi se strecoară, se clăteşte cu apă rece şi se scurge într-o sită. Se usucă verdeţurile cu un prosop de hârtie. Se toacă mărunt şi se lasă deoparte. Se scurg hribii, dar se păstrează cinci linguri de lichid. Se toacă fin şi se adaugă amestecului de ciuperci cu verdeţuri. Se tapetează o tavă cu hârtie de copt.
Când carnea este gata, se scoate din cuptor şi se lasă să se odihnească în tavă 10 minute ca să se scurgă toate sucurile din ea. Se modifică temperatura cuptorului la 200° C/gaz 6. Se scoate carnea din tavă (se păstrează sucurile lăsate pentru a prepara sosul) şi se aşază pe un prosop de hârtie până când se răceşte şi se usucă suficient pentru a putea fi împachetată în foile de plăcintă.
Se aşază o foaie de plăcintă pe suprafaţa de lucru cu latura îngustă spre tine. Se unge cu puţin din uleiul rămas (până în acest stadiu ar trebui să mai fi rămas o linguriţă de ulei). Se aşază deasupra încă patru foi de plăcintă, fiecare fiind unsă cu ulei. Se scoate sfoara de pe carne. Se presară frunzele tocate în mijlocul foilor de plăcintă pe aceeaşi lungime şi grosime cu muşchiul de vită. Se adaugă deasupra amestecul de ciuperci şi se presează uşor.
Se aşază carnea de vită peste acestea. Se aduc foile se plăcintă astfel încât să înfăşoare umplutura complet. Se întoarce “pachetul” cu foile lipite în partea de jos. Se împachetează bine şi se mai taie din foile de plăcintă dacă sunt prea mari. Se aşază pe hârtia de copt. Se unge cu ulei.
Se asaza ultima foaie de placinta pe suprafata de lucru cu lungimea spre tine si se taie in cinci fasii. Aceasta se asaza una cate una, suprapunandu-se putin, peste carnea impachetata. Fasiile se infoaie usor la fiecare capat pentru a crea senzatia de volum. Se unge suprafata cu uleiul ramas si se coace totul 30 de minute pana ce exteriorul devine auriu.
Daca foile de placinta se rumenesc prea repede, se acopera foarte lejer cu o folie de aluminiu. Apoi se scoate din cuptor si se lasa 5-10 minute la odihnit.
Intre timp se face sosoul. Se incalzeste zeama ramasa de la carne si se amesteca bine. Se adauga faina. Se toarna treptat vinul. Se adauga poi supa si zeama ramasa de la hribi. Se fierbe totul 8-10 minute ca sa scada putin. Ar trebui sa aiba o textura groasa. Se adauga apoi mustarul si se asezoneaza. Se muta Beef Wellington pe un platou, se taie in felii groase si se serveste cu 1-2 linguri de sos.
Beef Wellington
Pofta buna!