Bere vopsită cu E150

Printeaza

Zahăr, arome de guave şi lămâie, aditivi sunt ingredientele din compoziţia unui produs care se descrie ca fiind bere. Redd’s Sun nu numai că păcăleşte consumatorul, dar îl şi poate îmbolnăvi dacă este consumat în mod frecvent.

Berea blondă cu aromă de guavă Redd’s Sun nu este nici pe departe ceea ce se vrea. Conform legii purităţii berii, nu este bere, pentru că berea este produs obţinut prin fermentaţia primară şi secundară a unui amestec de apă, malţ, drojdie şi hamei, ne explică profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare.

Numai că în acest produs au fost adăugaţi aditivi alimentari, zahăr, dar şi arome.
Colorantul caramel, probabil folosit pentru ca berea să fie şi mai blondă, are o serie de efecte adverse asupra sănătăţii. În primul rând, poate induce sindromul de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare (ADHD). De asemenea, poate încetini creşterea, poate duce la distensii intestinale şi hipertrofia rinichilor, poate distruge vitamina B şi poate afecta cromozomii.

În compoziţia produsului analizat intră şi zahărul, care în combinaţie cu alcoolul are efecte dezastruoase asupra ficatului, atrage atenţia specialistul nostru. Cel mai des apare stenoza hepatică, foarte vizibilă, mai ales că la majoritatea consumatorilor de bere apare “burta de bere”.

În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă, specialistul nostru ne spune că produsul nu este recomandat majorităţii consumatorilor, din cauza combinaţiei de alcool cu zahăr şi aditivi alimentari. Principalii vizaţi sunt cei care suferă de boli hepatice, pentru că starea lor se poate înrăutăţi în urma consumului berii analizate. Diabeticii trebuie să ceară sfatul medicului curant şi să ţină cont de cantitatea de glucide. Chiar şi producătorul este fair-play şi precizează că “recomandăm consumul responsabil de bere Redd’s”.

Eticheta

Redd’s. Bere blondă cu aromă de guavă şi lămâie. Apă, malţ, zahăr, drojdie, acidifiant acid citric E330 şi acid lactic E270, colorant caramel E150, aromă naturală de guavă şi lămâie. Alcool 4,5%. Recomandăm consumul responsabil de bere Redd’s.

via

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.