Berea in Evul Mediu

Berea in Evul Mediu. In Evul Mediu, producţia de bere a cres­cut mai ales în interiorul mănăstirilor, acestea reprezentând adevărate oaze de linişte în raport cu climatul turbulent care predomina în afara lor.

Aici pelerinii po­poseau şi se refăceau cu ajutorul unei băuturi nu doar plăcute şi îmbătătoare, ci în primul rând sigure.

Fierberea mustului de cereale şi fermentaţia alcoolică ulte­rioară contribuiau, în fapt, la eliminarea principalelor riscuri de contaminare (într-un mod eficace, chiar dacă în epocă rămânea încă un mister).

Călugării expe­rimentau reţete în căutarea celor mai ale­se beri, dar şi călugăriţele aveau, printre sarcinile lor manuale, producerea de bere, care era, parţial, destinată consumului de către bolnavi şi pelerini.

Chiar dacă mai multe cereale ar fi putut fi utilizate pentru fabricarea berii, preferată era utilizarea orzului, datorită uşurinţei cu care acesta se transformă în malţ şi conţinutului ridicat de zaharuri, care se transformă ulterior în alcool.

In Evul Mediu a fost introdus – amănunt extrem de important – un nou ingredient: hame­iul, cu aroma lui amară specifică.

Utiliza­rea hameiului a luat avânt la comunităţile religioase din Europa Centrală, nu neapă­rat datorită gustului, cât proprietăţilor de conservare ale acestei plante. încă din cele mai vechi timpuri, pentru a da aromă berii se foloseau nenumărate tipuri de ierburi, condimente sau bace, ori se recurgea la amestecuri vegetale precum cel numit gruit, compus din mirt negru, rozmarin şi coada-şoricelului.

Pentru a le da aromă berilor mai tari, se recurgea la coajă de scorţişoară, cuişoare, ghimbir, usturoi şi piper, adeseori pentru a masca imperfec­ţiunile gustului băuturii. în epoca respectivă, producţia de bere ajunsese să depindă aproape exclusiv de călugări.

Numeroase mănăstiri îşi asigurau independenţa şi stabilitatea economică făcând comerţ cu bere în exterior şi organizându-se în vederea unei producţii pe scară largă.

Berea in Evul Mediu

Toate abaţiile producătoare de bere propuneau cel puţin o varietate cu concentraţie alcoolică ridicată. Acest lucru se datora obişnuinţei de a prepara o băutură „hrăni­toare”, care se consuma în Postul Mare, dedicat absti­nenţei şi rugăciunii.

Primii care s-au ocupat cu producţia de bere au fost călugării din abaţia Weihenstephan, din apropiere de Munchen. în prima jumătate a secolului VIII, a devenit cele­bră mănăstirea Sankt-Gallen din Elveţia.

Acolo se producea bere de trei tipuri:

• cea uşoară – tertia -, oferită pelerinilor;
• cea de concentraţie medie – secunda – pentru mireni şi pentru călugării înşişi;
• concentraţie ridicată – prima melior – oferită numai oaspeţilor iluştri.

Vreme de vreo opt sute de ani, nimic nu a tulbu­rat pacea claustrărilor mănăstireşti, dar apoi, în Anglia, Henric VIII a im­pus limitări severe asupra activităţilor acelor mănăs­tiri aflate sub autoritatea sa, decretând, printre al­tele, interdicţia absolută de a mai produce bere.

Ulterior, ca urmare a Re­voluţiei Franceze şi a cu­ceririlor napoleoniene, abaţiile au resimţit şi ele jafurile şi exproprierile menite să lovească în cler şi în simbolurile sale.

Odată cu reinstaurarea păcii, regulile pieţei şi industrializarea au făcut ca activităţile artizanale, precum cele desfăşurate de călugări timp de ani întregi, să devină prea puţin rentabile, astfel încât cea mai mare parte din ordinele religioase au renunţat la ele, cedându-le denumirile şi reţetele unor producători din domeniu, în vederea iniţierii unei producţii sub licenţă.

Sin­gura excepţie au constituit-o călugării trapişti (care-şi datorează numele cele­brei mănăstiri franceze din Normandia, Notre-Dame de la Trappe, cea dintâi care le-a găzduit ordinul): ei au continuat să producă berea pentru care şi-au câştigat renumele, sub însemnele tradiţiei şi ale calităţii.

In momentul de faţă, doar şase mănăstiri trapiste din toată lumea – dintr-un total de peste 90 – produc bere (cinci în Belgia, una în Olanda), iar regiunea unde se află în cel mai mare număr este Valonia Franceză: acolo se află mănăstirile Notre-Dame de Scourmont (cu atât de celebra ei marcă Brasserie de Chimay), Rochefort şi Notre-Dame d’Orval.

Berea in Evul Mediu

Bere Weizenbier

 

Termenul german Weizenbier, sau alternativ Weissebier, înseamnă bere de grâu sau bere albă. Cele mai multe beri se produc din malţ de orz, însă berea produsă cu o proporţie mare de grâu are o culoare mai deschisă. Aceste beri se obţin prin procesul de fermentaţie înaltă şi sunt deseori tulburi, din cauza depunerilor de drojdie […]

Bere Lager

 

Lager este numele generic al berilor produse prin fermentaţie joasă. Berile produse după această metodă fermentează după ce drojdia introdusă s-a lăsat la fundul amestecului, nemaiputând să se combine cu alte organisme din aer, ceea ce se întâmplă în cazul berilor produse prin fermentaţie înaltă. După ce s-a lăsat drojdia, berea poate fi depozitată (lager […]