Berea in evul mediu

Italia

în Italia, berea a ajuns mai cu seamă ca urmare a invaziei nenumăratelor triburi de barbari, care aduceau cu ei provizii consistente şi transmiteau mai departe procedeele de fabricaţie.

Primul oraş în care au fost produse cantităţi considerabile din această băutură, pe care, însă, populaţiei locale îi venea greu s-o aprecieze, dat fiind că fusese adusă de invadatori, a fost Pavia, capitala Longobardiei în secolul V.

Mai ales regiunile din nordul peninsu­lei s-au aflat într-un contact mai apro­piat cu berea, a cărei producţie, spo­rind, era destinată, de cele mai multe ori, vânzării către armata de ocupaţie. Şi în Italia se producea în mănăstiri, acolo unde au fost create întotdeauna băuturi nu numai foarte bune, ci şi bogate în proprietăţi terapeutice, dato­rită acţiunii ierburilor, rădăcinilor şi bacelor, pe care călugării le cunosc în profunzime şi le cultivă cu grijă.

Dacă berea era consumată fără nici o reţinere de către bărbaţi, pentru femei ea reprezenta o băutură medicamen­toasă, pe care o luau în urma unui con­trol medical. Proprietăţile sale o făceau să le fie indicată convalescenţilor, ca fortifiant, lăuzelor ca medicament auxi­liar în lactaţie şi celor care doreau o băutură aptă să favorizeze digestia sau să amelioreze circulaţia sângelui.

In secolul XIX, au apărut primele fabrici (140 în 1890), aproape toate situate în Europa de Nord, datorită numărului mare de izvoare de apă şi prezenţei pe teritoriul austriac a experţilor în procedeele de producţie.

In Italia, primele băuturi de acest tip pot fi definite drept birroni – băuturi tari, obţinute prin procesul de fermentaţie la temperaturi înalte, care erau, în general, amestecate cu apă, pentru a le dilua gustul extrem de puternic. Cu ajutorul meşterilor berari din Austria, Boemia şi Germania, pro­ducţia italiană a cunoscut îmbunătăţiri neîntrerupte.

In Italia, berea a devenit populară în urma unei căsătorii nobiliare. In anul 1494, Maximilian I de Habsburg a luat-o de soţie pe Bianca Măria Visconti, nepoată a ducelui Milanului, Ludovic Maurul, pentru a sărbători evenimentul, tuturor milanezilor li s-a oferit, cu generozitate, câte o halbă de bere.

Cu timpul, au apărut fabrici noi (nu mai puţin de 150 între 1890-1900), de astă-dată amplasate de-a lungul întregii peninsule. Şi aici cererea a fost din ce în ce mai ridicată, drept care întreprinderile producătoare de bere au simţit nevoia să poată dispune în orice moment de produsul adecvat.

Din acest motiv, industriaşii au înte­meiat culturi proprii de orz şi fabrici de malţ, prima dintre ele fiind cea de la Avezzano, în Câmpia Fucino, denu­mită: Fabricile italiene de malţ.