Blancmange

Blancmange

Acest desert clasic, care pare a nu mai fi la modă, are legături străvechi cu Anglia, fiind menţionat de Geoffrey Chaucer (1343-1400) in prologul Poveştilor din Canterbury. Deşi numele său înseamnă „mâncare albă” în franceză, pink pare să fie culoarea preferată astăzi, obţinută prin adăugarea unui strop de colorant alimentar roşu.

In Evul Mediu, blancmange avea un aspect chiar mai ţipător decât astăzi, fiind decorat şi aromatizat cu şofran, lemn de santal si foiţă de aur. Desertul este în mod cert originar din Orientul Mijlociu (deşi budinci similare din lapte se prepară peste tot în nordul Europei), deoarece ingredientele originale erau orez, lapte de vacă sau de migdale (care se acreşte mai greu), zahăr şi arome, precum scorţişoară şi apă de trandafiri.

Este posibil ca reţeta originală de blancmange să fi conţinut, de asemenea, carne tocată fin, de pui, vânat sau chiar peşte. Un desert similar, numit tabuk gogsu kazandibi, poate,fi mâncat şi astăzi în Turcia.

Blancmange şi-a câştigat, la un moment dat, reputaţia unei mâncări pentru bolnavi, de care nu a scăpat până la începutul secolului XX, deşi carnea sau peştele au fost excluse din lista de ingrediente după secolul XVII. Budinca se îngraşă iniţial cu curcuma albă sau sago, înlocuite spre sfârşitul secolului XIX cu făină de porumb şi, în final, gelatină.