Borş de legume umplute
PrinteazaO reteta de bors de legume umplute din: carne, oase, oua, ardei grasi, rosii, dovlecel, orez, rosii cherry, ceapa, bors, leustean, patrunjel, galbenusuri, sare si piper.
- 1/2 kg carne
- 1/2 kg oase
- 2 oua
- 3 ardei grasi
- 1 dovlecel
- 3 rosii tari
- 2 linguri orez
- 8 rosii cherry coapte
- 2 cepe
- 1/2 l bors
- 1 legatura leustean
- 1/2 legatura patrunjel sau marar
- 2 galbenusuri
- sare
- piper
Mod de preparare:
Se pun oasele la fiert în 1 litru de apă cu sare, cca 30 min., îndepărtând spuma care se formează la început. Intre timp, se pregătesc legumele şi umplutura. Se spală şi se curăţă ardeii, roşiile şi dovlecelul. Se taie dovlecelul în 2-3 bucăţi. Se scobesc roşiile tari şi dovleceii.
Se curăţă şi se taie mărunt ceapa. Se trece carnea prin maşina de tocat şi se amestecă apoi cu ouăle bătute, orezul spălat, o ceapă, verdeaţa fin tăiată, sare şi piper după gust. Se umplu legumele pregătite şi se fierb la foc mic, în supa de oase fierbinte, strecurată în prealabil. Separat, se fierbe borşul şi se ia spuma.
Se adaugă în ciorbă ceapa rămasă, iar când carnea din umplutură e aproape fiartă se adaugă roşiile cherry decojite, curăţate de sâmburi şi tăiate felii, apoi borşul fierbinte, sare şi piper după gust. După 5 minute, se stinge focul şi se drege ciorba cu gălbenuşurile; se acoperă oala cu un capac. Se serveşte presărată cu leuştean proaspăt.
Borş de legume umplute
Pofta buna!
N-am mai auzit de o astfel de ciorba