Briose cu amarena
PrinteazaBriose cu amarena din: unt, ouas, zahar pudra, faina, ciocolata amaruie, martipan, cirese Amarena, migdale, amidon, smantana dulce, sirop de cirese.
- unt pentru forme
- 2 ouă
- 175 g unt
- 100 g zahăr pudră
- 150 g făină
- 50 g ciocolată amăruie
- 50 g marţipan
- 50 g cireşe Amarena
- 40 g migdale măcinate
- 30 g amidon
- 125 g smântână dulce pentru frişcă
- sirop de cireşe şi cireşe Amarena pentru decorat
Mod de preparare:
Ungeţi tava pentru brioşe. Separaţi ouăle. Frământaţi 100 g de unt cu 80 g de zahăr pudră, 1 gălbenuş şi făină, apoi lăsaţi cca 2 ore la rece.
Intindeţi aluatul, decupaţi 12 cercuri şi puneţi-le în formele pentru brioşe.
Topiţi ciocolata. Tăiaţi marţipanul şi cireşele în bucăţele. Frecaţi spumă restul de unt cu ciocolata şi gălbenuşul. Bateţi albuşul până devine spumă | presăraţi restul de zahăr.
Inglobaţi în ciocolată albuşul bătut, migdalele măcinate, amidonul, marţipanul şi cireşele.
Umpleţi compoziţia în forme şi lăsaţi cca 25 de minute la copt pe raftul din mijloc al cuptorului. După ce le-aţi scos din cuptor lăsaţi brioşele cca 5 minute în forme. Bateţi smântână dulce până devine frişcă.
Decoraţi apoi brioşele cu frişcă, cireşe şi sirop.
Pofta buna!