Budinca Alaska
PrinteazaBudinca Alaska din: zahar, oua, zahar vanilat, lapte, oua, vanilie, frisca, gelatina, cafea instant.
Ingrediente:
Pentru crema caramel:
- 250 g zahăr
- 6 ouă
- 6 linguri zahăr
- un plic zahăr vanilat
- un litru lapte
Pentru budinca de vanilie:
- 4 ouă
- 400 ml lapte
- 8 linguri zahăr
- un baton vanilie
- 350 g frişcă
- 3 plicuri gelatină
- un praf sare
Pentru bezea:
- 3 albuşuri
- 175 g zahăr
- un plic zahăr vanilat
- 1-2 linguriţe cafea instant
Mod de preparare:
Se separă ouăle, se pun într-un bol şi se bat 4-5 minute cu mixerul.
Se adaugă zahărul, vanilia si laptele fierbinte. Se lasă câteva minute deoparte.
Intre timp, se caramelizează zahărul. Se întinde siropul pe marginile cratiţei si se toarnă compoziţia de lapte.
Se bagă în cuptor, într-un recipient cu apă. Astfel, crema caramel se leagă foarte bine.
Se scoate din cuptor si se lasă să se răcorească la temperatura camerei. Separat, se prepară budinca de vanilie.
Se bat ouăle, se adaugă zahărul, un praf de sare şi laptele fierbinte. Se fierbe 15 minute la foc redus şi, spre sfârşit, se adaugă gelatina.
Se lasă să se răcească bine şi se încorporează frişca.
Crema obtinută se toarnă într-o tavă şi-se lasă la rece. Se bate bezeaua la baie de aburi.
Se răstoarnă într-o tavă de tort crema caramel, pe deasupra se pune budinca si apoi se toarnă bezeaua.
Se pudrează cu cafea instant.
Pofta buna!