Budinca cu piept de pui si legume

Printeaza

Budinca cu piept de pui si legume din: piept de pui, orez, ou, ceapa, ardei, rosie, morcov, sare, piper, suc de rosii, ulei, telina, marar.

Ingrediente:Budinca cu piept de pui si legume

  • 1 piept mare de pui
  • 250 g orez
  • 1 ou
  • 1 ceapă
  • 1 ardei
  • 1 roşie mare
  • 1 morcov
  • sare
  • piper
  • 1 pahar cu suc de roşii
  • 2-3 linguri cu ulei
  • 1 ţelină mică
  • piper boabe
  • mărar

 

Mod de preparare:

Curăţaţi carnea, spălaţi-o, daţi-o în clocot şi aruncaţi apa, apoi umpleţi oala cu 2 l de apă rece. Când dă în clocot, puneţi în supă un morcov, sare şi ţelina tăiată în patru.

Fierbeţi 30 minute, la foc mic.

Curăţaţi ceapa, ardeiul, roşia, tăiaţi-le julien şi căliţi-le în ulei. Când s-au înmuiat, puneţi orezul ales şi spălat în 2-3 ape, turnaţi jumătate din supă şi fierbeţi 15 minute, după care acoperiţi cratiţa şi lăsaţi să scadă lichidul.

Tocaţi mărunt carnea, amestecaţi cu ou crud şi cu mărar tocat, condimentaţi.

Impărţiţi orezul în două, puneţi în formă jumătate, puneţi la mijloc umplutura de carne, ou şi mărar, acoperiţi cu restul de orez şi aşezaţi forma în cuptorul cald pentru 20 minute, după ce aţi turnat deasupra suc de roşii.

 

Pofta buna!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.