Budinca de fructe cu sos de citrice

Printeaza

Budinca de fructe cu sos de citrice din: unt, zahar, oua, coaja de portocale, fructe, faina, praf de copt, lapte, zeama de portocale.

Ingrediente :Budinca de fructe cu sos de citrice

  • 125 g unt
  • 3/4 ceasca zahar foarte fin
  • 2 oua batute usor
  • 2 lingurite coaja rasa de portocala
  • 1/2 ceasca fructe pasate
  • 1 1/2 ceasca faina
  • 1 lingurita praf de copt
  • 1/4 ceasca lapte
  • 1/4 ceasca zeama de portocala

 

Ingrediente sos: 1 lingura zahar, 1 ceasca apa, 1 ceasca zeama de portocala, 1/2 ceasca zeama de lamaie, 1 lingura coaja rasa de portocala, 2 linguri coaja rasa de lamaie, 1 lingura maizena (zeamil), 1 lingurita unt, 1 galbenus

 

Mod de preparare:

Se unge cu ulei o forma mare de budinca (de 1,5 l) si se tapeteaza cu hartie pentru copt (doar fundul formei). Se ia o folie mare de aluminiu, se unge, peste ea se intinde o coala de hartie pentru copt, se unge si ea si se pun, asa lipite, deoparte.

Se freaca untul cu zaharul (cu mixerul) si se adauga ouale, unul cate unul, si apoi coaja rasa de portocala.

Se pune compozitia intr-un castron mare, se adauga piureul de fructe si se incorporeaza,
alternativ, cu o lingura de metal, faina si lichidele (laptele si zeama de portocala).

Se amesteca bine si se toarna compozitia in forma. Se intind deasupra cele 2 folii lipite, cu partea unsa in jos, se acopera forma cu un servet de bucatarie impaturit si se leaga de jur imprejur, pe sub buza formei, cu o sforicica.

Se aseaza forma intr-o cratita mai mare, care se umple cu grija cu apa fierbinte pana la jumatate si se lasa sa fiarba budinca pe baia de apa aproximativ o ora si jumatate.

Se lasa sa se raceasca 5 minute in forma, se rastoarna pe un platou si se serveste calda cu sosul de citrice. Pentru sos se amesteca zaharul cu o lingura de apa intr-o craticioara si se lasa pe foc pana ce se topeste.

Se adauga zeama si coaja rasa de portocala si de lamaie. Separat, se amesteca maizena cu apa care-a ramas pana ce se obtine o pasta.

Se infierbanta lichidul preparat anterior si, cand da in clocot, se incorporeaza pasta de maizena si se amesteca pana ce se-ngroasa.

Se adauga untul, se amesteca din nou, se ia sosul de pe foc, se lasa putin sa se raceasca, se incorporeaza galbenusul si la urma se trece sosul printr-o strecuratoare sau sita direct in sosiera.

 

Pofta buna!

1 comentariu

  1. A iesit buna budinca asta?

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.