Burgoo

Printeaza

Acest fel de mâncare neobişnuit are adepţii săi, în special în statul american Kentucky şi în împrejurimile sale.

Istoricii culinari susţin că a traversat Oceanul Atlantic spre America, prin intermediul marinarilor care găteau pe vapoare un terci din făină de bulgur (denumirea burgoo provine din cuvântul bulgur.)

Astăzi, burgoo are un statut special în Kentucky, unde se mănâncă în fiecare an cu ocazia cursei de cai Kentucky Derby. Gătirea acestei mâncări necesită o doză mare de entuziasm.

Vasele în care se prepară sunt enorme, menite să conţină sute, dacă nu chiar mii de porţii, iar mâncarea trebuie fiartă câteva ore bune.

Burgoo este o mâncare populară, servită cu ocazia diverselor sărbători.

Se foloseşte de regulă carnea de berbec, pui şi vită, dar unele reţete au ca ingredient carne de veveriţă sau alte feluri de vânat. Legumele care se adaugă sunt la alegerea bucătarului.

Unele reţete recomandă folosirea unui agent de îngroşare, de exemplu făină de porumb. Burgoo se fierbe atât de tare, încât o lingură înfiptă în tocană poate să stea dreaptă.

 

Burgoo

Burgoo

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.