Care sunt secretele unei alimentaţii echilibrate
PrinteazaUn stil de viaţă sănătos include înainte de orice o alimentaţie echilibrată şi diversificată, alături de activitatea fizică regulată, un program de somn de aproximativ 7-8 ore la adult, precum şi de limitarea factorilor de stres.
Alimentaţia echilibrată presupune un aport optim între nutrienţi, explică dr. Mihaela Gologan, medic specialist diabet, nutriţie şi boli metabolice în cadrul Reţelei private de sănătate REGINA MARIA.
Pentru o alimentaţie echilibrată, avem nevoie de carbohidraţi integrali (din cereale integrale, leguminoase, fructe şi legume), avem nevoie de proteine (din carne, lactate, ouă sau din anumite surse vegetale), precum şi de grăsimi, în special din peşte, uleiuri presate la rece sau fructe oleaginoase.
O alimentaţie cât mai variată este şi sursă de micronutrienţi: vitamine şi minerale. Pe de alta parte, este important să aducem prin alimentaţie un aport caloric conform cu nevoile, limitând consumul aşa-numitor surse de “calorii goale”: alimente bogate în zaharuri rafinate sau grăsimi animale.
“Atunci când alegem un produs este important să citim etichetele, căutând informaţii despre cele trei clase de nutrienţi: proteine, glucide, lipide. Ar trebui să alegem produsul cu cel mai mic procent de zaharuri sau de grăsimi saturate, să evităm produsele care conţin grăsimi hidrogenate sau cele cu conservanţi şi coloranţi artificiali“, arată dr. Mihaela Gologan.
Desigur, pentru o persoană aflată la dieta hipocalorică este la fel de important şi aportul caloric.