Carne de porc cu verdeata
PrinteazaCarne de porc cu verdeata din: pulpa de porc, carnati, creier, ciuperci, usturoi, vin, suc de rosii, sare, piper, verdeata.
- 750 g pulpă de porc proaspătă
- 500 g cârnaţi olteneşti
- 500 g creier
- 1/2 kg ciuperci proaspete
- 1-2 căpăţâni de usturoi
- 200 ml vin alb
- 1 pahar suc de roşii
- sare
- piper
- verdeaţă
Mod de preparare:
Tai carnea în fâşii subţiri, o sărezi puţin şi o prăjeşti la foc iute. Adaugi cârnaţii tăiaţi rondele mici, ciupercile curăţate, spălate şi tăiate cuburi (de mărimea măslinelor), amestecând circular cu o lingură de lemn.
Căleşti uşor usturoiul tocat fin, adaugi apoi creierul crud (tăiat cuburi) şi amesteci cu toate celelalte ingrediente. Adaugi sucul de roşii şi potriveşti gustul de sare, piper.
Adaugi vinul alb şi verdeaţă tocată fin. Serveşti cu murături si cu mamaliguta.
Carne de porc cu verdeata
Pofta buna!