Cartofi cu praz si afumatura la cuptor
PrinteazaCartofi cu praz si afumatura la cuptor din: cartofi, praz, muschi afumat, lapte, faina, unt, sare, piper, galbenus.
Ingrediente :
- 5 cartofi
- 2 fire de praz
- 300 g muşchi afumat
- 1 cană lapte
- 1 lingură făină
- 3 linguri unt
- sare
- piper
- 1gălbenuş
Mod de preparare:
Speli cartofii, îi cureţi şi-i fierbi în apă cu sare 20-25 de minute. Cureţi apoi şi prazul, îl tai bucăţi pe care le înăbuşi în 2 linguri de unt.
Pui sare şi piper după gust şi după ce s-a înmuiat, îl dai deoparte. Pregăteşti apoi sosul alb: Rumeneşti făina în untul rămas, stingi cu lapte şi laşi să dea în câteva clocote, amestecând mereu ca să nu se formeze cocoloaşe.
Il dai apoi deoparte, potriveşti de sare şi piper şi după ce s-a răcit, pui gălbenuşul şi amesteci. Torni o treime din sos într-un vas care merge la cuptor, apoi aşezi un rând de cartofi, unul de praz, unul de felii de muşchi afumat şi tot aşa până umpli vasul.
Torni sosul rămas şi dai vasul la cuptor pentru 40 de minute, la foc potrivit.
Pofta buna!