Cartofi cu smantana si marar
PrinteazaCartofi cu smantana si marar din: cartofi noi, oţet, supă de pui, smântână, făină, mărar, unt, ouă, sare, piper.
Ingrediente:
- 500 g cartofi noi
- 1/2 cană oţet
- 1 linguriţă oţet
- 2 căni supă de pui
- 2 căni smântână
- 4 linguri făină
- 1 legătură mărar
- 3 linguri unt
- 6 ouă
- sare
- piper
Mod de preparare:
Speli, cureţi şi pui la fiert cartofii în apă cu puţină sare. Dacă sunt mici îi laşi întregi, dacă nu, îi tai bucăţi. îi ţii să se înmoaie, cam 10 minute, apoi îi scurgi şi îi dai deoparte.
Fierbi supa de pui, apoi încorporezi smântână şi amesteci, la foc mic. Adaugi făină şi piper, după gust, amestecând încontinuu.
Dai focul mai tare, adaugi 1 linguriţă de oţet şi laşi şă clocotească 10 minute. Pui şi mă farul tocat, untul şi amesteci. Asezonezi cu sare şi piper.
Umpli o oală cu apă şi fierbi la foc mare. Adaugi restul de oţet şi micşorezi flacăra.
Fără ca apa să dea în clocot, spargi ouăle şi le prepari poşate (ochiuri româneşti), câte unul, cam 3 minute fiecare, până se face albuşul, iar gălbenuşul rămâne moale.
Transferi ouăle, având grijă, cu o spumieră, în alt vas şi le acoperi. Serveşti cartofii cu crema de smântână şi cu câte un ou poşat.
Cartofi cu smantana si marar
Pofta buna!