Cartofi la cuptor cu mazare
PrinteazaCartofi la cuptor cu mazare din: cartofi, ardei capia, ardei gras, ceapa, rosii, pasta de tomate, mazare, usturoi, marar, vin alb, ulei, sare, piper, smantana, iaurt.
- un kilogram cartofi mici
- doi ardei capia
- un ardei gras
- 3 cepe albe
- 4 rosii
- o lingura cu pasta de tomate
- 300 g mazare
- 3 catei de usturoi
- o legatura de marar
- 300 ml vin alb sec
- 100 ml ulei
- sare
- piper
- smantana
- iaurt
Mod de preparare:
Cartofii se curăţă de coajă, se spală, se taie felii rotunde potrivit de groase şi se pun într-un bol. Ardeii capia şi ardeiul gras se curăţă de seminţe, se taie felii sau cuburi.
Cepele se curăţă de foi, se spală, se taie peştişori şi se pun într-un bol. Se încinge uleiul de floarea-soarelui într-o cratiţă, se căleşte ceapa până devine sticloasă, apoi se adaugă usturoiul curăţat de foi şi tăiat felii.
Se călesc două minute, se adaugă pasta de tomate şi o cană cu apă. Se fierb zece minute, se adaugă mărar tocat şi se iau de pe foc. Cartofii se amestecă împreună cu sosul de ceapă, se adaugă mazărea, sare şi piper după gust.
Se pune totul într-o tavă adâncă, se toarnă vinul alb, se aşază din loc în loc felii de roşii şi se introduce totul în cuptorul încins. Se coc la foc mediu până scade sosul şi cartofii sunt fierţi.
Se servesc ca atare, cu smantana sau iaurt, presarati cu marar tocat.
Cartofi la cuptor cu mazare
Pofta buna!