Cenci a la Florentina
PrinteazaCenci a la Florentina din: faina, oua, rom alb, zahar, sare si ulei.
- 350 g făină
- 2 ouă, plus 2 gălbenuşuri
- 2 linguri cu rom alb
- zahăr
- sare
- ulei pentru prăjit
Mod de preparare:
Cerneţi 300 g de făină într-un castron. Faceţi apoi un gol la mijloc în care puneţi ouăle, gălbenuşurile, romul, o lingură cu zahăr şi un vârf de cuţit cu sare.
Frământaţi aluatul până când încorporaţi treptat toată făina, faceţi un bol, apoi puneţi restul de 50 g făină pe planşetă şi continuaţi frământarea aluatului până când acesta devine omogen, elastic şi lucios. Puneţi-l la frigider timp de o oră.
Intr-o tigaie de teflon adânc, pe foc iute, turnaţi 8- 10 cm (înălţime) de ulei. Impărţiţi aluatul în 4 părţi egale.
Din primul sfert întindeţi o foaie subţire, pe care apoi o tăiaţi cu o ruletă de patiserie în fâşii late de 1 cm şi lungi de 15 cm.
Din aceste fâşii faceţi mici fundiţe, înnodaţi-le la mijloc şi puneţi-le la prăjit câte 5-6 deodată în uleiul fierbinte.
Rumeniţi cencii pe ambele feţe, scoateţi-i cu o spumieră sau cleşte special şi puneţi-i pe şerveţele absorbante.
Reluaţi operaţia cu restul de aluat şi în 5 minute, cât timp mai sunt calzi, pudraţi cencii cu zahăr pudră aromat.
Cenci a la Florentina
Pofta buna!