Chec cu morcovi si mere
PrinteazaChec cu morcovi si mere din: morcovi, mere, ulei, zahar, stafide, faina, praf de copt, scortisoara, unt.
- 150 g morcovi
- 2 mere mici
- 100 ml ulei
- 200 g zahăr
- 50 g stafide
- 100 ml zeamă de portocale
- 400 g făină
- 1 linguriţă praf de copt
- 1 linguriţă scorţişoară măcinată
- 1 lingură coajă rasă de portocale sare
- câte 1 lingură unt şi pesmet sau făină pentru tavă
Mod de preparare:
Pui stafidele la înmuiat în apă călduţă cât să le acopere, cu cel puţin 30 de minute înainte de a începe prepararea checului.
Cureţi morcovii şi merele. Dai morcovii pe răzătoarea mică, iar merele pe cea cu ochiuri mari.
Mixezi într-un castron uleiul cu zahărul, zeama de portocale proaspăt stoarsă, morcovul, mărul, stafidele, scorţişoara, coaja rasă de portocală şi sarea. Adaugi făina cernută împreună cu praful de copt şi omogenizezi aluatul.
Ungi cu unt şi tapetezi cu pesmet tava pentru chec. Torni compoziţia şi coci checul pentru 45-50 de minute, la foc mediu, în cuptorul preîncălzit. Cu ajutorul unei scobitori, verifici dacă e copt: aceasta va ieşi curată din aluatul copt.
După ce checul s-a răcit complet în tavă, îl poţi tăia în felii groase de 2-2 1/2 cm.
Chec cu morcovi si mere
Pofta buna!